Titlul paginii web

 

STAPAN fara a dori

STĂPÂN FĂRĂ A DORI
În această carte sunt prezentate materiale, care elucidează una dintre problemele principale ale sănătăţii omului – infestarea cu helminţi. Este promovată informaţia despre cele mai răspândite forme de paraziţi.
Cei care au compus acest compendiu vă propun să cunoaşte-ţi metode inofensive de dehelmintizare cu ajutorul preparatelor naturale, metode simple de determinare a probabilităţii de infestare a omului şi măsurile de profilaxie a invaziilor parazitare.
Elaboratorii speră , că veţi face cunoştinţă cu materialele din carte şi veţi putea acţiona în favoarea D-voastră şi a celor apropiaţi, pentru a fi sănătoşi. Compendiul a fost elaborat, utilizând informaţia, publicată peste hotare şi la noi în ţară, precum şi din rezultatele practice, primite în utilizarea preparatelor Clubului Coral, de către conducătorii Academiei de Sănătate, maeştrii Companiei Club Coral, Butasova O.A, Gureev A.P.
Părerile şi dorinţele rugăm să ni le trimeteţi prin poştă : gureev@sandy.ru , butakova@sandy.ru.
Academia de Sănătate Club Coral
Fotografii şi design :Rândina Victoria
Asamblarea şi prepararea tiparului:Belousova Olga
Tirajul şi multiplicarea materialelor se permite doar cu consimţământul Academiei de Sănătate Club Coral
Introducere
La începutul cărţii permiteţi să cităm câteva rânduri din documentele oficiale: „Conform datelor Organizaţiei mondiale a Sănătăţii din 50 milioane. persoane, care decedează în toată lumea, mai mult de 16 milioane., au drept cauză de deces bolile infecţioase şi parazitare. Această clasă de boli rămâne una dintre principalele cauze de deces ale omenirii , în zilele noastre. După numărul de bolnavi din lume , infestarea cu helminţi intestinali ocupă al treilea loc.
Bolile parazitare sunt cauza retenţiei dezvoltării psihice şi fizice la copii, micşorează capacitatea de muncă a celor adulţi. Alergizând organismul infestat, ei micşorează rezistenţa faţă de infecţii şi boli somatice, micşorează eficacitatea profilaxiei prin vaccinare. Confom evaluărilor efectuate de Banca Mondială , prejudiciul economic din cauza paraziţilor intestinali, ocupă locul patru printre toate bolile şi traumele. Luând în consideraţie însemnătatea luptei cu bolile parazitare, pentru multe ţări, Sesiunea a 54-a a Asambleei de Ocrotire a stării de sănătate, din 2001 a adoptat strategia de luptă cu helmintozele până în anul 2010”.
Infestarea omului cu helminţi depinde de nivelul economic al ţării şi cultura sanitară a omului. În Africa la fiecare locuitor revin mai mult de două specii de helminţi, în Asia şi America Latină – mai mult de o specie, în Europa cu o anumită bunăstare , fiecare al treilea locuitor este infestat cu helminţi. În totalmente, conform datelor Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, mai mult de jumătate din populaţia planetei suferă de infecţii parazitare.
Statistica morbidităţii helmintic , a locuitorilor ţărilor CSI, lipseşte, dar nu este greu să ne imaginăm, că este mai mare, decât în multe ţări Eropene dezvoltate. Cândva în ţara noastră a fost elaborat un program de dehelmintizare a populaţiei mai ales a copiilor. În prezent astfel de programe nu mai sunt , şi este natural să ne imaginăm o creştere a bolilor helmintice.
S-ar părea , că lumea creează corăbii cosmice, armament puternic, cucereşte mări şi oceane, şi nu pot să se descurce cu helminţii. Aceasta se lămureşte prin câteva cauze: în primul rând este o boală „ruşinoasă” , în al doilea , faţă de majoritatea helminţilor avem o receptivitate totală, în al treilea rând, spre părere de rău, avem o valoare diagnostică slabă a metodelor existente de investigare, adesea şi abordări incorecte faţă de terapia invaziei helmintice.
Ce sunt helminţii
Helminţii sunt viermi paraziţi din grupul viermilor plaţi şi primari cavitari ( Dicţionar enciclopedic Mare . Biologia (DEB), 1998, p. 120 ). Parazitism este forma de interrelaţie a două organisme diferite , care aparţin unor specii diferite, şi care poartă un caracter antagonist, când unul dintre ei ( parazitul) utilizează pe celălalt ( gazdă) în calitate de habitat sau sursă de alimentaţie (DEB. Biologia, 1998, p. 448).
Invaziile helmintice ( helmintozele) sunt boli, provocate de viermii paraziţi ( helminţii).
Aceste definiţii ştiinţifice serioase „sunt traduse” în limbajul mai simplu în felul următor. Viermii sunt un grup mare, destul de complex organizaţi, de organisme pluricelulare, care habitează în diverse condiţii. O parte dintre ei în procesul de evoluţie a dobândit capacitatea de a exista în alte obiecte biologice , utilizând posibilităţile acestora în scopul supravieţuirii sale ( parazitism) . Aceşti viermi sunt numiţi helminţi, iar bolile provocate de ei – helmintoze, sau invazii parazitare. De aici reiese şi concluzia: nu toţi viermii sunt helminţi, de exemplu, viermele de ploaie, este bine cunoscut de către pescari, şi nu este parazit.
În prezent sunt cunoscute , 300 de forme de helmintoză la oameni, dar nu sunt toate răspândite pe larg. Unele invazii helmintice sunt cunoscute populaţiei întregi. De exemplu, despre enterobioză au auzit cu toţii, mai ales la copii. Fără o investigare la „enterobioză” copii nu sunt primiţi la grădiniţe sau alte colective organizate.
Calităţile generale ale helminţilor.
Viermii paraziţi – sunt nişte fiinţe vii unice. Însăşi forma de viaţă a paraziţilor este un pas înainte în evoluţia acestora. Dobândind capacitatea de a parazita, organismul face nişte interrelaţii complexe cu gazda, în rezultatul cărora se pierd unele calităţi şi se dobândesc altele. Mulţi viermi au pierdut capacitatea de a se deplasa , cu mult s-a simplificat sistemul lor nervos. Însă au apărut organele, necesare unei existenţe confortabile în organismul gazdă, astfel precum cârligele şi ventuzele, care permit parazitului să se menţină pe loc. Cu mult s-a schimbat şi sistemul digestiv: mulţi paraziţi, care habitează lumenul intestinal, pot , înghiţi substanţele alimentare cu întreaga suprafaţă a corpului său. Ei şi-au schimbat şi forma corporală, care a devenit mai groasă.
Tuturor helminţilor le este caracteristică dezvoltarea în stadii. Pe parcursul vieţii helminţilor, au loc anumite stadii ( adesea ou-larvă-forma adultă), ceea ce se numeşte ciclu de dezvoltare. Helminţii pătrund în organismul omului la un anumit stadiu de dezvoltare, şi îl părăsesc fiind în alt stadiu, ceea ce asigură bolnavul să nu transmită boala. Foarte rar bolnavul poate deveni periculos pentru cei din jur. Altă treabă, că el este sursa de dispersie a helminţilor în mediul ambiant.
Reieşind din scopul principal al oricărei fiinţe vii ( conservarea sa ca şi specie), helminţii şi-au dobândit capacitatea de a habita, un timp îndelungat , organismul omului. Şi astfel, adesea invazia parazitară ( infestarea) nu are manifestări puternice, mai ales în prima perioadă. Şi într-adevăr, de ce să ucidă găina ( adică gazda), care face ouă de aur ( adică asigură habitat şi alimentaţie).
Durata vieţii ascaridelor este de 1.5 ani, iar tenia lată, trăieşte până la 25 de ani şi mai mulţi. Trăind atâţea ani, pot creşte până la dimensiuni gigantice. În lumea helminţilor de asemenea sunt înregistraţi „dinozaurii săi”. De exemplu, sunt cunoscute exemplare de tenia lată cu lungimea de 10 m şi mai mult.
În sfârşit, caracteristica generală a helminţilor este capacitatea de reproducere mare. Femela de ascarizi poate depune până la 200 mii de ouă timp de 24 ore. Ne putem imagina, câte ouă depun cele 510 femele de ascarizi, care au fost înregistrate odată la una dintre femei. Cinci sute înmulţit la 200 mii se rezultă 100 de milioane. Astfel, şi pe toată perioada de viaţă a helminţilor.
Helminţii: cum arată.
În dependenţă de realizarea ciclului de dezvoltare a viermilor, şi căile de dispersie a lor , se înregistrează 3 grupe de paraziţi: de contact, geohelminţi, şi biohelminţi. Cel mai simplu este ciclul helminţilor de contact. Ei elimină ouă adulte sau aproape adulte, care sunt sursa directă de infestare a omului. Omul se infestează prin obiectele de uz şi mâinile murdare, care au rol de factori de transmitere. La acest grup este atribuită şi enterobioza.
Agenţii patogeni, din grupul helmintozelor, sunt caracterizaţi printr-un ciclu direct de dezvoltare, fără a utiliza gazdele intermediare. Rolul de transmiţători mecanici îl joacă animalele ( ei nu trebuiesc helminţilor pentru dezvoltare). Paraziţii acestui grup elimină ouă nedezvoltate, care o parte din perioada sa de trai, trebuie să o trăiască în sol. Atingând stadiul invaziv ( de infestare), paraziţii pătrund în organismul uman pe diferite căi. La acest grup de helminţi sunt atribuiţi, de exemplu, ascaridoza şi un şir de altele.
Cel mai simplu ciclu de dezvoltare îl au biohelminţii. Agenţii lor patogeni, pătrunzând în organismul uman, trebuie să treacă ciclul de dezvoltare, în alt om ( căpuşele, moluştele), şi doar după aceea devin apţi să invadeze ( infesteze) omul sănătos. Infestarea directă de la bolnav în această situaţie este imposibilă, deoarece helminţii pătrund în organismul uman în acel stadiu de dezvoltare, care se deosebeşte de cel în care a fost eliminat . Ciclul de viaţă a unor specii de biohelminţi trece prin schimbarea a patru stăpâni.
Are oare vre-o însemnătate anumită pentru omul obişnuit clasificarea helminţilor ? Sigur că da. Fiţi liniştiţi, că acum vă veţi imagina, ce condiţii sunt necesare pentru existenţa viermilor paraziţi şi, corespunzător, unde, când şi cum trebuie evitată întâlnirea cu ei. Mai devreme s-a pomenit, că ei (helminţii ) sunt plaţi şi cilindrici . Astfel, viermi sunt divizaţi în clase.
Prima clasă sunt viermii cilindrici propriu-zişi ( „de fapt rotunzi „ ). Ei sunt numiţi nematode, iar helmintozele provocate de acestea – hematodoze. Viermii acestei clase au în jur de 20 mii de forme, şi locuiesc peste tot. Nematodele, ne fiind paraziţi , aşa numiţii (liber existenţi), de obicei sunt mărunţi , cu lungimea de 50 mm. Paraziţii sunt mai mari ( viaţa lor e mai bună: hrana singură vine la ei „ nici găinile nu o ciugulesc” ). Toate nematodele sunt bisexuate.
Clasa a doua sunt viermi plaţi, tot ei pot fi sub formă de panglică ( tenia) sau cestode. Denumirea generală a bolilor pe care o provoacă este cestodoza. Toţi viermii tenia ( 3 000 de specii)- sunt paraziţi, adică helminţi. Care este caracteristica lor – lipsa de intestine ( se alimentează prin tegumente, se poate spune „ prin toate firele sufleteşti” ); corpurile în formă de panglică, şi marea capacitate de reproducere. Lungimea cestodelor variază de la o parte de milimetru la 30 de metri. Unele specii pot produce 600 mln. ouă pe an . Ciclul de dezvoltare a cestodelor decurge prin schimbarea gazdelor, adică ele sunt biohelminţi.
Clasa a treia – sunt sugacii cu toate că denumirea lor ştiinţifică este – trematode, ceea ce le ascunde esenţa adevărată este faptul ,că şi ele, ca şi cestodele, sunt sugaci si paraziţi. Deosebirile sunt esenţiale – dimensiunile ajung la 1.5 m, au intestin, ventuze ( cu ce altfel s-ar fixa sugaciul ). Foarte rar se întâlnesc, printre 5 000 de specii cei bisexuaţi, majoritatea fiind hermafrodiţi. Tematodele sunt de asemenea nişte biohelminţi. În dependenţă de localizarea paraziţilor se deosebesc helminţi de lumen ( care habitează lumenul intestinal şi alte cavităţi umane, de exemplu, ascaridul ) şi tisulari, care habitează ţesuturile ( echinococozele ) .
Cei mai răspândiţi printre helminţii umani sunt geohelminţii. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în lume sunt infestaţi cu ascaridoză aproximativ 1.2 mld. persoane, cu anchilostomatoze – în medie 900 mln., cu trihoencefaloză – până la 700 mln. În ultimii ani se observă o tendinţă de intensificare a procesului de infestare cu enterobioză şi ascaridoză, toxocaroză, precum şi biohelmintoze ca şi : opistorhoza, tenidoza, echinococoza.
Cum influenţează paraziţii starea D-voastră de sănătate? Cum acţionează helminţii asupra stăpânului său ? Există mecanisme de acţiune ?
Acţiunea mecanică a helminţilor asupra organelor şi ţesuturilor umane.
Acţiunile mecanice a helminţilor asupra organelor şi ţesuturilor gazdei sunt multiple şi pot provoca complicaţii serioase. O tenie de 10 m nu se poate întinde pe toată suprafaţa intestinală. Lungimea medie a acesteia este de 7 ½ m ( dacă s-ar întinde încă 2.5 m, ar ieşi în afară ). desigur că paraziţii cu aşa lungime trebuie să se „ plieze „, mai ales dacă acesta nu este singurul ci în companie cu 2-3 „ fraţi-surori „. Este clar că îndoindu-se pot umple întregul lumen intestinal ( ocluzie intestinală, anestezie şi intervenţie chirurgicală ), sau să se plaseze cu întreaga sa masă pe pereţii intestinali ( decubitus, perforarea pereţilor, proces inflamator, abdominal şi din nou anestezie generală şi intervenţie chirurgicală ).
În afară de aceasta , paraziţii au adaptoare pentru a se menţine în acelaşi loc ( ventuze, cârlige ). Se fixează şi sug de asemenea diferit. Se poate doar uşor , ca să nu fie dus de val, sau astfel, încât mucoasa intestinală să se detaşeze ca o tencuială pusă greşit . Acţiunea mecanică în acest caz se manifestă prin hemoragie, iritarea terminaţiunilor nervoase ( durere), iar în cazuri tardive – necroza intestinală ( din nou spital , anestezie, intervenţie chirurgicală).
Există o serie de helminţi , care habitează nu intestinul ci alte organe. Echinococul, în afară de ficat se poate dezvolta şi în creier. Se măreşte în dimensiuni în condiţiile limitate ale creierului, stimulând tumorile cerebrale, dereglând circulaţia sangvină, şi provocând atrofia scoarţei cerebrale. Care sunt urmările atrofiei scoarţei cerebrale, îşi poate imagina oricine.
Unii paraziţi s-au acomodat cu atâta succes în căile biliare într-u cât pot bloca total eliminarea fierii. Aceşti pacienţi sunt internaţi adesea ori la spitalele de infecţioase cu diagnosticul „ hepatită „ , ori la chirurgie cu suspiciune de „ litiază biliară „.
Şistosomele se acomodează confortabil în plexurile venoase, provocând hemoragii. Este însemnat să aducem aminte despre toxocari, care ajunşi pe retina oculară, şi pot provoca orbirea.
Concurenţa pentru substanţele alimentare
Vorbind pe drept , paraziţii fură liniştit omul luându-i nu ultima , dar o cantitate însemnată din aceste substanţe, necesare existenţei sale.
Paraziţii, precum anchilostomele ( agenţii patogeni provocatori de anchilostomoze – Anchylostoma duodenale ) sunt capabili să soarbă sângele din pereţii intestinali, şi prezenţa lor îndelungată în organismul gazdei, poate aduce anemie. Alţi helminţi înghit o cantitate mare de vitamine ( în particular , B12, care este necesară procesului de hematopoeză , precum şi vitamina A şi C ), microelementele ( cupru care este participant în procesele autoimune de apărare ), zahărul. Capacitatea paraziţilor de a asimila zahărul ( glucoza ) se află la baza unor aşa manifestări ale helmintozelor, precum senzaţia acută de foame.
Helminţii creează anumite deficienţe în organismul uman. Dacă anumite substanţe alimentare pătrund în cantităţi mici în mediul intern, apare necesitatea adăugătoare în ele ( să dorească să mănânce mai des ) sau în realizarea rezervelor depozitate mai demult. Dar rezervele se micşorează , şi se restabilesc încet deoarece în organism habitează un „ solitar „ ( denumire utilizată pe larg, pentru tenii ) sau a altui călător care reuşeşte să abordeze ( ţineţi minte, „ cu toate firele sufleteşti „ ) o parte din cele ce am mâncat înainte ca substanţele alimentare să ajungă la noi. Peste un timp insuficienţa acestor substanţe începe să deregleze starea generală a persoanei , funcţiile organelor şi a sistemelor umane.
Acţiunea alergică
Reacţiile toxico-alergice ca urmare a metabolismului parazitar sunt cunoscute de demult. Ele sunt rezultatul interacţiunii helminţilor în diverse stadii de dezvoltare, cu organismul „gazdă „, şi sistemul de apărare a acestuia. Unii helminţi în procesul metabolic elimină anumite substanţe, numite toxside, care sunt nişte toxine puternice. Absorbite în sânge , acestea sunt repartizate prin tot corpul şi afectează în primul rând acele ţesuturi, precum ţesutul nervos şi muscular. O parte însemnată de paraziţi după moartea sa ,devin sursă de toxină,.
„ Substanţele otrăvitoare „ sunt eliminate în rezultatul distrucţiei agenţilor patogeni. Din această cauză nu este îndeajuns să se ucidă paraziţii. Ei trebuie eliminaţi imediat din organism. În literatură sunt descrise cazuri de complicaţii toxice grave, care se dezvoltă la pacienţii care au efectuat dehelmintizarea ( tratamentul invaziei helmintice ) fără a utiliza substanţe care ar scoate paraziţii din organism.
Componenta alergică a acţiunii paraziţilor, depinde de migraţie , stadiul lor de larvă, de organismul uman, cea ce poate fi urmărită în exemplul ascaridozei.
Manifestări generale ale invaziilor helmintice.
Pentru majoritatea helmintiazelor sunt caracteristice două faze de dezvoltare a manifestărilor clinice . acută şi cronică. Faza acută se dezvoltă de la 2-3 săptămâni sau după mai mulţi ani. La decurgerea gravă a bolii, faza acută în unele cazuri poate să dureze două şi mai multe luni.
Faza acută
În faza acută sunt caracteristice manifestări clinice cu caracter general, indiferent de tipul de agent patogen , localizarea lui , căile de migraţie a larvelor. Tratamentul helmintozelor în faza acută este determinat de reacţiile alergice generale ale organismului la incluziunea paraziţilor ( a larvelor, în migraţie în stadiile precoce de dezvoltare a helminţilor ).
În această perioadă sunt observate: febră, erupţii cutanate şi edeme pe piele, dureri articulare, mărirea ganglionilor limfatici, posibile sunt şi dereglările gastrointestinale, afecţiunile pulmonare, mărirea ficatului, a splinei. Uneori se dezvoltă afecţiuni grave ale organelor, precum miocardita, meningoencefalita, hepatita etc.
Unul dintre fenomenele mai des întâlnite şi mai evidente ale alergizării sunt: mărimea, uneori foarte mult a leucocitelor, eozinofilie ( a eozinofilelor) în sângele periferic , care sunt depistate în analizele simple. Prin metode biochimice pot fi identificate, micşorarea cantităţii globale de proteină în sânge şi schimbarea componenţei acesteia, creşterea imunoglobulinelor, mai ales a clasei E.
Faza cronică
Manifestările clinice ale stadiului cronic, al helmintozelor în multe, depinde de numărul de paraziţi şi locul lor de habitare. De obicei, paraziţii solitari nu creează probleme evidente pentru gazdă. Simptomele bolii se manifestă atunci, când numărul helminţilor este mai mare decât nivelul caracteristic fiecărei specii sau când parazitul solitar „uită” şi „ încalcă disciplina „ ( o tenie mică „ de doi metri ia şi astupă întregului lumen intestinal ).
Cele mai generale caracteristici ale stărilor cronice de helmintoză sunt: slăbiciune, apatie, micşorarea capacităţii de muncă, a poftei de mâncare , pierderea interesului faţă de micile ( şi nu numai ) bucurii ale vieţii, scăderea în greutate, anemia. Periodic se pot înregistra febre ( nu mai înalte de 38 0 C), pot să se observe dereglări de scaun , senzaţii neplăcute, o apăsare sub coastele din dreapta, intoleranţa la unele produse alimentare. În faza cronică sunt observate schimbări metabolice în organism, care sunt determinate de înghiţirea de către helmint a substanţelor alimentare valoroase, ce provoacă carenţa de vitamine , săruri minerale, aminoacizi şi alte componente nutritive. Drept rezultat se dezvoltă anemia , stări imunodificitare şi alte dereglări generale. Schimbările din sistemul imun pot fi cauze ale deselor, infecţiilor şi virozelor. Parazitarea îndelungată a helminţilor măreşte riscul de apariţie a cancerului, dezvoltat atât în urma schimbărilor din sistemul imun , cât şi a acţiunii traumatizante de lungă durată a helminţilor asupra ţesuturilor şi organelor umane.
Se termină povestea scurtă, despre manifestările generale ale helmintozelor, prin sublinierea faptului că aceste manifestări nu sunt specifice acestor sau altor grupe de boli umane. Cu aceleaşi simptome pot să decurgă zeci de alte boli, inclusiv cele netransmisibile . Stadiul de larvă a ascaridozei şi strongiloidozei, se manifestă, prin esenţă sub forma unui tablou al infecţiei pulmonare ( al pneumoniei ). Erupţiile cutanate, provocate de helminţi, cu prurit, plus ecologia şi parfumul, se întâlnesc în practica medicală, regulat. Simptome ale intoxicaţiei cronice se observă în decompensarea banală în caz de tonzilită cronică, anemie, care pot fi de provenienţă diferită ( începând de la gastrită şi terminând cu bolile oncologice ).
În acelaşi timp pentru alte helmintoze sunt caracteristice simptome specifice, ale prezenţei acestora în organismul uman. De exemplu, trichineloza are un tablou clinic evident, clar. Dar boala nu este atât de răspândită, ca toţi să se poată orienta în diagnosticul acesteia mai ales în tratamentul ei.
Din cele descrise este clar, că acţiunea helminţilor este multiplă, non-predictivă, nu poate fi prezisă şi este foarte periculoasă şi nocivă pentru organismul gazdă.
Concluzii: De ei trebuie să scăpăm !
Cei mai des întâlniţi helminţi. Helminţii cilindrici – nematodele.

Denumirea helminţilor Bolile pe care le provoacă
Oxiurii ( nematode intestinale ) Enterobioza
Toxocara ( nematod tisular ) Toxocaroza
Anchilostoma ( nemtode tisulare ) Anchilostomoza
Ascaridul ( nematod intestinal ) Ascaridoza

Helminţii panglică (Cestodele )

Tenia boului Teniarinxoză
Tenia porcului Tenioză
Tenia lată Defilobotrioză
Echinococul Echinococoză

Helminţii cilindrici. Oxiurii.
Oxiurii sunt helminţii cei mai răspândiţi, mai ales printre copii. Habitează în jumătatea de jos a intestinului subţire şi partea proximală a colonului. Femelele coboară în colon ies activ prin anus, depun ouă şi mor. Peste 4-6 ore ouăle se maturizează şi devin infestabile. Ajung pe cearşafuri, mâini, covoare, jucăriile moi. Îşi pot păstra vitalitatea până la 6 luni. Prin intermediul mâinilor şi a prafului , nimeresc în gură. Ele nu au nevoie de gazdă intermediară. Boala poate dura zeci de ani.
Aproximativ 350 milioane de oameni din lume au enterobioză. Dacă un membru al familiei are oxiuri , posibilitatea de infestare a celorlalţi membri este mare.
Caracteristica:
Lungimea până la 5-10 mm. Femela este capabilă să depună de la 5 000 până la 15 000 ouă timp de 24 ore.
Manifestări clinice specifice:
Prurit în regiunea anală, mai ales noaptea . Celelalte simptome sunt caracteristice celorlalte helmintoze ( priviţi mai jos ).
Diagnostic:
1. Examenul vizual al fecalelor.
2. Colectarea de pe pereţii anusului şi microscopia în laborator ( în analiza fecalelor la ouă de helminţi, oxiurii nu pot fi depistaţi ). Ei nu depun ouă în scaunul gazdei doar în mucoasa intestinală. La colectarea analizei poate fi utilizat şi scotch-ul).
3. Investigările de fac dimineaţa după somn. Eficacitatea poate fi mărită prin prelucrarea anusului cu 50% soluţie de glicerină.
4. Este obligatoriu să se efectueze investigaţiile repetate, de 3 ori, cu interval de 2-3 ( a câte 24 ore ) – în cazul rezultatul negativ.
5. Depistarea helminţilor la unul dintre membrii familiei, cere investigarea tuturor.
Ascaridoza
Morbiditatea medie a populaţiei globului pământesc este de 100 mln. cazuri pe an . mecanismul de bază al infestării este: fecalo-oral, prin înghiţirea ouălor, odată cu fructele şi legumele nespălate, cu hrana , mâinile murdare, prin dispersia ouălor de către muşte.
Caracteristica:
Lungimea de la 20 la 40 cm. Femela în fiecare zi depune până la 200 000 de ouă, care ajungând în sol , cu ajutorul maselor fecale umane. În sol ouăle se păstrează câţiva ani. Din ouăle maturizate de ascarizi , înghiţite de om , în intestinul subţire ies larvele. Ele se introduc în peretele intestinal, pătrund în capilarele sangvine , apoi prin fluxul sangvin ajung în ficat şi plămâni. Larvele de ascarizi sunt găsite în creier, ochi, alte organe. Ele se hrănesc intens cu ser şi eritrocite. În plămâni larvele se mişcă prin bronhiile mari şi mici până la laringe şi cavitatea bucală. Bolnavul le înghite cu sputa. În perioada de migraţie a larvelor se observă diverse manifestări alergice. În pereţii intestinali şi în plămâni se observă fenomene de infestare. Petehii hemoragice pulmonare şi expectoraţie sangvinolentă se observă după ruperea capilarelor în locurile perforate ( găurite ) de către larvele acestora. În intestin ascaridele se reţin sprijinându-se cu părţile terminale în peretele intestinal , până îl detaşează. Astfel, ei sunt foarte mobili , pot să se coboare şi ridice pe parcursul intestinului , să intre în stomac, de aici în esofag şi laringe – spre căile respiratorii. Şi chiar în hoanele frontale. Complicaţii grave apar, în cazul pătrunderii ascarizilor în ficat, pancreas şi alte organe. Helminţii maturi traumează intestinul, provocând ocluzie intestinală. Se dezvoltă infecţii bacteriene , abcese etc.
Manifestări clinice specifice: sunt posibile voma, febră, halucinaţii, migrene, eozinofilie.
Diagnosticul:
1. Depistarea ouălor de ascarizi în fecale.
2. Ascaridoza în stadiul de larvă, poate fi diagnosticată prin metode imunologice, colectând sânge .
Toxocara
Toxocara este un parazit al tractului gastro-intestinal la câini. În SUA şi Europa de toxocara sunt bolnavi 80 % de căţei şi 20 % adulţi la Moscova – 28 %, Ircutsk – 29 %, Groznâi – 76 %. Analizele sângelui, în ţările dezvoltate au demonstrat că aproximativ 20 % din populaţiei este sensibilizată cu antigen toxocara, adică au fost purtători de ouă toxocara.
Caracteristica:
Lungimea nematodului este de 15-30 cm. Omul este ultima gazdă , deoarece nu elimină ouăle de helminţi în sol şi nu păstrează helminţii aceştea ca specie. Câinii elimină milioane de larve în sol , nisip chiar şi pe timp rece ouăle îşi păstrează vitalitatea şi câţiva ani. Primăvara ouăle se maturizează. Cu praful şi nisipul , pe încălţăminte, ouăle ( sunt lipicioase şi aderă strâns de încălţăminte ), ajung în casele noastre, copii se joacă în nisip etc. Apoi cu mâinile murdare ouăle sunt puse în gură.
Adesea observăm helminţi lungi la câini şi ne gândim că este ascarid. Dăm analize pentru ascarizi . Dar rezultatul este negativ deoarece toxocaroza poate fi determinată prin alte metode. Pătrunderea larvelor în organismul uman este o „ greşeală de adresă „, pentru parazit înseamnă dispariţia sa totală, dar pentru om este nocivitate. Se observă distrugerea inimii, a plămânilor, ficatului, muşchilor , creierului. Parazitul este în stare să aducă organele la necroză.
Deosebim toxocaroza internă şi oculară. Adesea aceasta este clinica bolilor interne : febră, bronşită alergică, mărirea ficatului, a ganglionilor limfatici, o eozinofilie expresivă în sânge , erupţii cutanate, infiltrate pulmonare fugitive, care amintesc de tuberculoză, dereglări psihice şi convulsii.
Afecţiunile la nivelul ochilor în cazul toxocarozei sunt mult mai dramatice . Din 254 de cazuri de înlăturare a ochilor, larvele de tocxocare alcătuiesc de la 35- 85 %.
Diagnosticul:
1.Diagnosticul definitiv este stabilit doar după identificarea larvelor în bioptatul tisular ( de obicei din ficat ).
2. Fecalele nu sunt examinate, deoarece nu conţin ouă
3. De pe piele se face analiza citologică.
4. Determinarea anticorpilor ( se face în laboratoarele imunologice ).
De fapt diagnosticul este îngreunat.
Anchilostoma
Este foarte răspândită în Asia Mijlocie. Mecanismul de transmitere este contactul ( prin piele ) sau mâinile murdare. Larvele pătrund prin pielea intactă când se calcă cu picioarele goale pe iarbă. Ele se ridică pe firele de iarbă la înălţimea de până la 40 cm. Helminţii adulţi au dimensiuni nu prea mari 5-15 mm şi habitează porţiunile superioare ale intestinului subţire unde se prind de vilozităţi, absorbindu-le în cavitatea bucală.
Durata de viaţă a helminţilor în organismul uman este de 4-8 ani. Numărul populaţiei este de la câteva bucăţi până la 2-3 mln. şi mai mult. Timp de 24 ore femela depune de la 5 000 până la 25 000 de ouă. După ce nimeresc în sol, peste 24 ore larvele se maturizează şi părăsesc ouăle. Larvele proaspăt ieşite au un mod de viaţă liber în sol, timp de 7-10 zile şi după două năpârliri se transformă în pupe, invazive pentru om. Ele pot ajunge în organism, atât prin pielea intactă cât şi prin mâinile murdare. După penetrare larvele migrează prin vasele sangvine şi limfatice în capilarele pulmonare, apoi ajung în ventriculul drept cardiac şi în căile respiratorii, laringe, unde sunt înghiţite. Larvele migrante, ca şi cele adulte se hrănesc cu sânge.
Manifestări clinice specifice:
Provoacă manifestări alergice pe piele, afecţiuni ale organelor respiratorii, a tractului gastro-intestinal, anemii, erupţii cutanate eritematoase cu prurit ( mai ales pe membre ), pneumonii, pleurite, afecţiuni intestinale, intoxicaţia sistemului nervos, anemiile hipocrome feriprive cu gravitate diversă.
Diagnosticul;
Depistarea ouălor în fecale, de câteva ori ( minimum de trei ori ).
Helminţii sub formă de panglică ( Cestodele )
Tenia lată
Tenia lată este o anacondă a lumii helmintice umane. Lungimea uneia poate atinge 9-10 m. Trăieşte destul de mult – în organismul uman până la 25 de ani. Semne specifice: Scolex ( astfel se numeşte „ capul „ unor forme de helminţi ) , cu lungimea de 3-5 m, pe părţile laterale având două fisuri numite botrii, prin care parazitul se fixează de membrana mucoasă intestinală.
În Rusia boala se înregistrează mai ales în Karelia, regiunea Krasnoiarsk , pe peninsula Koli şi alte regiuni. Tenia lată elimină ouă imature , a căror dezvoltare are loc în apele dulci. Embrionul iese în apă după 6-16 zile, rămânând viabil 2-3 săptămâni şi se transformă în procercoizi, care în forma sa de maturitate sexuală, se transformă în organismul gazdei finale.
Infestarea omului are loc la utilizarea icrelor proaspete nesărate destul, sau a peştelui proaspăt. Gazda finală sunt: omul, găinile, pisicile, porcii. În apariţia manifestărilor clinice ale bolii, joacă un rol însemnat acţiunile mecanice cu dezvoltarea atrofiei şi necrozelor: iritarea terminaţiunilor nervoase cu formarea dereglărilor neuro-trofice, reacţii alergice , insuficienţă de vitamina B12, acid folic ( parazitul absoarbe vitaminele din intestinul uman cu toată suprafaţa corpului său ).
Boala începe treptat. Apare starea de vomă, mai rar vomitatul, dureri pe tot abdomenul, se micşorează pofta de mâncare, scaunul devine instabil, apare o febră mare. În cazul unei helmintoze de durată, la mulţi bolnavi se dezvoltă ocluzia intestinală din cauza unei cantităţi mari de helminţi în intestin.
Adesea oamenii se adresează medicului dat fiind particularităţile caracteristice ale acestor helminţi, care constă în eliminarea părţii posterioare a lui ( fragment ) cu masele fecale.
Tenia boului
Tenia boului are o lungime de 6-7 m în perioada de maturitate. Printre particularităţile acestea se numără capul parazitului , care are patru ventuze şi capacitatea acestui parazit , deja după 3-4 luni de infestare să detaşeze fragmentele mature, pline de ouă, care pot să se deplaseze singure şi au fiecare dintre ele un sistem sexual al său . Astfel, ele însămânţează mii de ouă.
Pe teritoriul ţărilor CSI infestarea cu tenia boului se înregistrează în Caucaz şi Asia Mijlocie. Drept sursă de infestare pot fi vitele cornute mari. Se poate infesta în cazul utilizării cu carne crudă sau produse de carne, preparate prin ne respectarea tehnologiei de preparare. Tenia boului poate parazita în organismul omului până la câteva decenii.
Larvele migratoare ale teniei boului pot deveni cauză a apendicitei, holangitelor. Ele se pot dezvolta în diverse organe, mai ales în sistemul nervos central şi ochi. Aceasta aduce la ocluzia intestinală şi inflamarea vaselor sangvine, şi epilepsie, sindromul unei tensiuni intra craniene mărite, hidrocefalee, dereglări psihice şi moarte. Bolnavul joacă un rol însemnat în dispersia teniei boului.
Tenia porcului
Este un parazit cu dimensiunile între 1.5- 2 m, cu număr de fragmente de la 800-1000. Ca şi la alţi giganţi, capul este mic, dar bine „ determinat „, are patru ventuze aranjate în formă de cruce şi o trompiţă , pe care are o „ coroană „ dublă de cârlige. Fragmentele acestui agent patogen nu pot să se mişte singure. Tenioza se înregistrează peste tot . Oamenii se infestează utilizând carne de porc neprelucrată. Porcii se infestează când mănâncă fragmente de tenie sau ouăle lor. Teniile parazitează tractul gastro-intestinal, trăiesc mult şi ating dimensiuni mari. Clinica helmintozelor este diferită şi depinde de modul de viaţă şi dimensiunile helminţilor. Adesea dezvoltă ocluzie intestinală, care necesită intervenţie chirurgicală.
Echinococul
Stadiul de larvă a acestui helmint reprezintă un conglomerat de vezicule, care cresc exogen ( în afară ), care se infiltrează ( cresc ) în ţesuturile gazdei. Cavitatea veziculelor este plină cu un lichid vâscos. Forma sexual maturizată a helminţilor are căpşor cu patru ventuze şi o coroană dublă din 35-40 cărlige, un gât şi 2-6 fragmente. Formele maturizate sexual parazitează în intestinul subţire al câinilor, pisicilor. Gazdele intermediare ale echinococului sunt oile, porcii, omul.
Pe teritoriul ţărilor CSI mai des în Moldova, republicile Caucaziene şi Asia Mijlocie, în Kirghizia, Ucraina, Belorusia. Sursa principală de infestare sunt câinii . Ouăle mature sunt eliminate cu fecalele animalelor, murdărindu-se lâna şi mediul ambiant. Infestarea omului are loc în contactul cu animalele infestate, la adunatul pomuşoarelor şi a plantelor, băutul apei din izvoarele murdărite cu ouă de helminţi.
În tractul gastro-intestinal larvele de echinococ se introduc în vasele sangvine şi se dispersează prin fluxul sangvin. Partea principală de larve se reţine în ficat, iar altă parte în plămâni. O parte neânsemnată, trece filtrul pulmonar şi ajunge în rinichi, oase, creier. În ficat în jurul chistului, se formează capsula. Chistul echinococic creşte expansiv , îndepărtând şi strivind ţesuturile gazdei care se atrofiază şi necrotizează ( mor ). Boala în condiţiile ne complicate decurge cu anii şi poate fi determinată întâmplător ( în radiografia planificată ) sau în timpul unui examen dirijat ( în focare ), în lipsa manifestărilor clinice.
În localizarea chistului în partea dreaptă a ficatului , sindromul durerii aduce aminte de o colecistită, colică renală, iar în localizarea în partea stângă, apar arsuri gastrice, eructaţii, vomă. Comprimarea ducturilor biliare aduce la hepatita mecanică, mai rar la ciroză sau amiloidoză. Cea mai rea complicaţie este ruperea chistului.
Cum să preântâmpinăm infestările ?
Forma de profilaxie a infestării pentru toţi helminţii este profilaxia personală. Pentru a o respecta este necesar să se cunoască particularităţile vieţii paraziţilor.
La început vom reabilita prietenii noştri câini şi pisicile. Când aţi citit a-ţi observat că nu întotdeauna câinii şi pisicile sunt surse de helminţi umani, deoarece pentru dezvoltarea majorităţii helminţilor este necesar solul, sau alte gazde intermediare ( moluşte, raci, peşti, ţânţari etc. )
Câinele – este gazdă a mai mult de 150 de helminţi, dar oamenii pot „ adiţiona „ de la ei doar echinococoza, alveococoza şi toxocaroza. Câinele vostru de casă, bolnav de toxocaroză, nu este pentru voi o sursă directă de infestare, chiar dacă doarme în acelaşi pat. Ouăle de toxocara trebuie să ajungă numaidecât în sol şi să se maturizeze la temperatura de + 13 grade. Doar atunci devin periculoase. Copii, care se joacă în nisip, unde se maturizează ouăle de helminţi, sunt supuşi unui risc mare de infestare. Câinele însă poate aduce pe blana sa ouăle maturizate acasă. Dumneavoastră prin încălţăminte puteţi proceda la fel , din această cauză nu se ştie cine e mai periculos – voi sau câinele. Nu trebuie amplificat rolul animalelor de casă în dezvoltarea bolilor helmintice la om. Dar nu trebuie să trecem în cealaltă limită: ci să respectăm regulile de igienă ( să spălăm încălţămintea , mâinile înainte de masă, să nu utilizăm drept îngrăşeminte , fecalele câinilor, în grădini şi pentru flori).
RECOMANDĂM RESPECTAREA URMĂTOARELOR REGULI DE IGIENĂ
1. Spălaţi mâinile înainte de masă.
Aceasta este fraza care ne-a intrat profund în minte şi are un sens adânc. Urmăriţi lanţul: câinele-fecalele-ouăle de toxocar-maturizare-nisip- construcţie din nisip, copilul mic, guriţa-toxocaroză !
2. Străduiţi-vă să turnaţi apă clocotită peste verdeaţa pe care o veţi pune în formă crudă pe masă.
Încă un lanţ de infestare: bolnavul de ascaridoză-vilă-ouă de ascarizi în grădina cu morcovi - ascaridoză.
3. Nu beţi apă crudă, mai ales din sursele deschise.
Un slogan la fel de cunoscut, devine actual , dacă ne amintim alt lanţ de evenimente : câinele – fecalele în sursa de apă – ouă de helminţi - a-ţi băut apă-echinococoză cu toate urmările.
4.Ţineţi minte că un peşte bun este peştele bine sărat, iar icrele sunt bune atunci când sunt preparate la întreprinderi licenţiate.
Pitindu-se în cutia de icre din Astrahan sau de peşte de apă dulce puţin sărat - plerocisticercii de tenia lată vor fi fericiţi să nimerească în intestinul unui cumpărător zgârcit.
5. Nu utilizaţi în hrană carne ne prelucrată bine.
Aceiaşi frigărui şi slănină de casă cu fire de carne - cu 95 % infestare cu trichineloză.
6. Găsindu-vă peste hotare – nu vă scăldaţi în apele necunoscute.
Aceasta este calea de infestare cu helmintosome.
7. Utilizaţi metode speciale de speriat ţânţarii şi muştele.
Sunt transmiţători ai helminţilor.
8. Şi mai ţineţi minte: este necesar să vă gândiţi şi la alţii. Faceţi dehelmintizarea câinilor.
Chiar dacă nu aveţi copii mici, care se joacă în nisip, nu puneţi drept îngrăşăminte fecale de câini şi pisici la flori şi în grădini, nu le permiteţi să murdărească sursele deschise de apă.
Principalul este !
Efectuaţi dehelmintizarea periodică a fiecărui membru al familiei D-voastră, a animalelor, cu scopul profilaxiei complicaţiilor grave. Vă puteţi infesta peste tot. Nu trebuie să vă fie frică. Este necesar doar să luaţi la timp produsele de dehelmintizare adecvate , inofensive, sigure.
Testul la probabilitatea de infestare cu helminţi
Da
2 Câte odată
1 Nu
O
1. Vă scăldaţi în râuri, gârle, bălţi
2. Utilizaţi apă din sursele necontrolate de apă, de exemplu , la vilă din bazine de apă sau fântâni
3. Puneţi bălegar drept îngrăşăminte în grădină
4. Utilizaţi slănină de casă cu fire de carne în ea
5. Utilizaţi peşte nesărat , din apele stătute
6. Utilizaţi frigărui din carne de porc
7. Utilizaţi vanatul, carnea de urs
8. Utilizaţi icre nesărate preparate în condiţii de casă
90. Utilizaţi legumele direct din grădină
10. Utilizaţi fructe şi pomuşoare direct de pe crengi
11. Utilizaşi fructele căzute ( merele).
12. Păstraţi morcovul în nisipul luat din curte
13. Nu spălaţi mâinile în apă caldă cu săpun înainte de masă
14. Nu turnaţi apă clocotită pe verdeaţa pentru salată
15. Nu spălaţi ouăle de găină cu săpun
16. Nu spălaţi bananele, portocalele, mandarinele înainte de utilizare
17. Vă plimbaţi cu picioarele goale prin iarbă
18 A-ti înregistrat în familie invazii helmintice
19. În familie aveţi câini, pisici

Dacă a-ţi acumulat de la 0 la 5 puncte, atunci posibilitatea de infestare cu helminţi este mai mult teoretică decât practică. Vă felicităm, că respectaţi regulile de igienă personală. Helminţii, practic, n-au şanse să vă găsească , ca şi gazdă intermediară sau finală. Prelungiţi să vă comportaţi la fel
Dacă a-ţi acumulat de la 6 la 12 puncte, şansele de a se întâlni cu ouăle de helminţi devin mai reale . Dumneavoastră trebuie respectaţi toate regulile de igienă personală, să studiaţi unele aspecte de alimentaţie, şi odihnă pentru a creşte gradul de apărare de pătrundere a helminţilor în organismul D-voastră.
Dacă a-ţi acumulat de la 13 până la 22 puncte , aveţi şanse reale de a deveni gazdă intermediară sau finală a 150 specii de helminţi. Veţi fi obiectul lor dorit, deoarece nu aveţi informaţia necesară despre metodele şi formele de infestare cu helminţi , ori nu-i daţi o însemnătate mare.
Dacă a-ţi acumulat mai mult de 25 de puncte, atunci sunteţi prietenul cel mai bun al helminţilor . Ar fi de mirare dacă la o dehelmintizare preventivă ( profilactică ), D-voastră nu veţi găsi helminţi care vă vor părăsi. Ar trebui să vă revedeţi modul de abordare a igienei personale şi protecţie individuală. Împrospătaţi-vă în minte afecţiunile pe care le provoacă helminţii organismului uman. Sau studiaţi bine prelucrările metodice şi îndepliniţi testul pe care vi l-am propus, la probabilitatea prezenţei helminţilor în organismul vostru.
Test la probabilitatea prezenţei helminţilor în organismul D-voastră

Da
2 Uneori
1 Nu
0
1. Aveţi prurit în regiunea anală dimineaţa
2. Scrâşniţi din dinţi în somn
3. Înregistraţi eliminări de salivă în timpul somnului
4. Înregistraţi o salivare abundentă dimineaţa
5. Vă supără o stare de vomă dimineaţa , când periaţi dinţii
6. Observaţi descuamarea degetelor şi a pelii
7. Aveţi o senzaţie mărită de foame până la leşin
8. Aveţi erupţii alergice pe piele
9. Vă supără erupţiile cutanate în regiunea sprâncenelor, descuamările, edemele.
10. Aveţi slăbiciune, somnolenţă fără cauză
11. Aveţi prurit tegumentar.
12. Vă supără simptomele de: balonare, bolboroseală în stomac şi instabilitatea scaunului.
13. Aveţi o masă corporală scăzută faţă de o poftă de mâncare bună
14. Aveţi boli cronice de articulaţii, de sistem bronho-pulmonar, al tractului gastro-intestinal.
15. Vă simţiţi rău, diagnosticul nu a fost pus, vă trataţi de demult timp şi ineficace, fără o dinamică pozitivă.
16. Aveţi dureri neînţelese în abdomen
17. Vă supără manifestările alergice şi toxice îndelungate
18. Aveţi o febră ne înţeleasă în muşchi şi articulaţii
19. Observaţi o creştere a eozinofilelor în sânge
20. Se înregistrează o micşorare a conţinutului de proteine în sânge, creşterea imunoglobulinelor, a mai ales a clasei E.
21. Se înregistrează o anemie stabilă ( o micşorare a hemoglobinei sângelui )

Dacă a-ţi acumulat de la 0 la 6 puncte, atunci probabilitatea de a avea helminţi este nesemnificativă. Dar trebuie să ţineţi minte, că uneori , pate exista helmintoze asimptomatice. Toţi oamenii trebuie să treacă periodic examenul la helminţi: să dea fecale la ouă de helminţi, să se colecteze din orificiul lor anal pentru enterobioză, mai ales la copii se vor da şi analize ale sângelui la helminţii foarte periculoşi, în regiunile defavorizate, de exemplu, în Siberia la opistorhoză.
Dacă a-ţi acumulat de la 7 la 15 puncte, probabilitatea existenţei helminţilor devine reală. Vă este necesar un examen medical la infecţioase sau la parazitolog.
Dacă a-ţi acumulat de la 16 la 25 de puncte , aveţi o probabilitate mare de a avea helminţi. Vă este necesar un examen medical la un specialist cu experienţă, pentru diagnostic. Puteţi trece dehelmintizarea de probă pentru a fi depistate fragmente sau ouă. Uneori nici investigaţiile îndelungate nu dau rezultatele scontate. Aceasta este legată de multitudinea de paraziţi, modul lor de comportare şi multiplicare a lor în organism, precum şi complexitatea punerii unui diagnostic.
Dacă a-ţi observat multiple semne nu vă speriaţi. Evaluaţi real situaţia. Practic de toţi helminţii se poate scăpa, printr-o abordare corectă.
Programul de dehelmintizare
Luând în consideraţie multitudinea formelor de helminţi şi afecţiuni provocate de aceştea , pentru a scăpa de paraziţi este necesară o abordare sistemică, ştiinţifică. Cu cât mai bine va fi organizat programul cu atât mai mare va fi efectul şi mai puţin va dăuna organismului. Căci şi în cazul distrugerii în masă a helminţilor , este necesar să fie aruncaţi imediat din organism, deoarece la descompunerea corpurilor helmintice, pot apărea intoxicaţii grave.
Programul de distrugere a paraziţilor trebuie să ia în consideraţie toate posibilităţile modului de viaţă al helminţilor. Dacă este stabilită specia de helminţi, tratamentul nu este greu. Dar adesea bolnavul nici nu suspectează că are helminţi. Iar ieşirea acestora este pentru el neaşteptată, traumează rău psihicul. Uneori avem de a face cu o invazie de câteva specii de helminţi. Aceasta ne îngreunează procesul de înlăturare a lor.
Dehelmintizarea poate fi privită ca suma acţiunilor , îndreptate spre distrugerea şi evacuarea paraziţilor şi restabilirea funcţiilor pierdute ale organismului şi a organelor, eliberarea ţesuturilor şi a cavităţilor, lichidarea formelor de larvă la toate stadiile de migrare şi profilaxia reinfestărilor următoare.
Mai detaliat aceasta se face în felul următor:
1.Etapa incipientă – prepararea . Ea include dieta, pregătirea psihologică, purificarea prealabilă a tractului gastro-intestinal pentru a înlesni evacuarea paraziţilor, organizarea unui control sanitar, pentru a exclude o infestare repetată.
Dieta trebuie să fie vegetariană, bogată în fibre, care să nu aducă la constipaţii, borboroseală şi putrefacţie. Să se excludă zahărul, cafeaua, bomboanele, drojdiile, votca, mandarinele. Se vor limita cartofii, carnea, , băuturile carbogazoase, ouăle, laptele , dulciurile, pâinea albă, peştele proaspăt, sucurile. Varza marină, laminaria, spirulina şi clorela sunt un ajutor bun în lupta cu paraziţii. Adăugaţi în hrană nucile, seminţele, frunzele de verdeaţă, produsele lactate acidulate.
Paraziţii nu iubesc produsele de culoare verde şi roşie. Mai ales clorofila verde. Multiplele pomuşoare de culoare roşie, cu gust acru şi astringent, au capacitate antiparazitară puternică . De exemplu , pomuşoarele de răchiţele, sucul de afine, zmeura, smochinele, lămâile, curma, rodie. Este foarte bună varza, şi în formă murată.
Dehelmintizarea Se va face cu preparate, cu acţiune specifică asupra helminţilor şi care îi distrug. Este recomandat preparatul natural cu acţiune antihelmintică Frunza nucului negru. Preparatul este inofensiv, acţionează activ faţă de majoritatea helminţilor.
Schema utilizării: unui adult - 2 pastile de 2 ori pe zi, copilului – în dependenţă de vârstă de la 1-2 pastile pe zi până la masă
Pot fi utilizate preparate combinate, în componenţa cărora intră frunzele de nuc roşu: amestecul de plante nr. 7, decoctul de plante nr. 7. În afară de acestea în componenţă intră şi alte preparate, cu acţiune adjuvantă : usturoiul , cu efect antiinflamator, seminţele de Kasia cu efect laxativ, rădăcină de mandragoră cu acţiune specifică asupra sistemului nervos central al paraziţilor. Doza preparatului este căte 2 pastile de 2 ori pe zi sau câte 10 picături de decoct 2 ori înainte de masă.
3.Este necesar administrarea prealabilă de fermenţi.
Pentru a intensifica capacitatea fermentativă a sucurilor şi fermenţilor tractului gastro-intestinal. Acestea pot fi pastilele de PAPAIA câte 1 pastilă de 3 ori pe zi , înainte de masă, sau Asimilator câte 1 capsulă de 3 ori cu jumate de oră înainte de masă.
4.Este necesar să se administreze laxative, care ar evacua rapid helminţii. De exemplu, Rădăcină de cruşin câte 1-2 pastile de 2-3 ori pe zi înainte de masă.
5. Pentru preântâmpinarea reinfestării, în cazul distrugerii paraziţilor este necesar să se utilizeze sorbenţi KELP câte 1 pastilă de 3 ori pe zi , sau Lucernă câte 2 pastile de 3 ori pe zi, între mese. Pot fi utilizaţi sorbenţi mai puternici. Mai ales în cazul reacţiilor alergice. În aceste cazuri se vor face clisme.
6. Luând în consideraţie modul de viaţă al helminţilor şi caracterul distrugător asupra organismului gazdă este necesară administrarea sulfului. El are efect de curăţire a sângelui şi hipoalergizant. Preparatul MCM se va administra în doze de 1-2 picături pe zi în timpul mesei.
7. Este necesar să se mărească aportul de cremene în organism, deoarece helminţii îi irosesc rezervele. Ionii de cremene creează o sarcină electrică a sistemului coloidal şi facilitează normalizarea decurgerii proceselor electro-fiziologice. Cu acest scop se utilizează Kristalul Enderji 8 picături în lichide de 3 ori pe zi sau Microhidrină 1-2 capsule pe zi , înainte de masă.
8. În program se va include ţi masa verde de plante. Ea posedă calităţi antihelmintice. Spirulina câte 1 capsulă de 3-4 ori pe zi, Clorodofilus câte 1 pastilă de 3 ori pe zi sau Kelp câte 1 pastilă de 3 ori pe zi între mese ( cu 1.5 ore înainte şi după masă ).
9. Bacteriile saprofite necesare permit să se optimizeze procesul de digestie. Acestea sunt Mega Acidofilus câte 1 capsulă de 3 ori pe zi , înainte de masă.
10. Proceduri adăugătoare. Ele au o acţiune curativă indirectă, de exemplu, sauna sau baia de abur. Uneori febra permite ieşirea automată a ascaridelor. Sunt eficace măturile din pelin, mesteacăn, sunt posibile băile cu uleiuri aromate ( levănţică, garoafe, lămâie, tue.).
11. Regimul lichid limitat Se va bea câte 2 pahare de lichid de 3 ori pe zi. Bine curăţă organismul ardeiul roşu .
De obicei programele de dehelmintizare decurg nu mai puţin de 21 zile, cu repetare peste 3 săptămâni. Dacă după program se observă helminţi, este necesar să se determine specia acestuia, şi luând în consideraţie ciclul său de dezvoltare , se vor lua măsuri antihelmintice adăugătoare .
În timpul programului este necesar să se respecte un regim sanitaro-igienic. Acesta este însemnat în cazurile de enterobioză ( oxiuri ). El include în fiecare zi o curăţire umedă a încăperii, prelucrarea cu vapori ( fierul de călcat cu vapori verticali ) a covoarelor , mobilei, călcatul cu fierul a lenjeriei, prelucrarea mâinilor cu alcool, controlul curăţeniei mâinilor înainte de masă şi după veceu, cu schimbarea chiloţilor în fiecare zi. Tratamentul trebuie efectuat pentru toţi membrii familiei. Sunt necesare măsuri de profilaxie în colectivele preşcolare şi şcolare, după posibilităţi.
Schema de dehelmintizare trebuie să fir cât mai plină, mai diversificată, deoarece fiecare om este individual.
Programul dehelmintizării adulţilor
1. Alimentaţia dietetică.
2. Frunze de nuc roşu cate 2 pastile de 2 ori pe zi , dimineaţa şi seara, până la masă.
3. Papaia câte 1 pastilă de 3 ori pe zi , în timpul mesei.
4. MCM câte o capsulă de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara până la masă.
5. Coajă de cruşin câte 1 pastilă de 3 ori pentru zi, în timpul mesei (dacă sunt constipaţii ),
6. Usturoi câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, în timpul mesei.
7. Aloe câte 1 pastilă de 3 ori pe zi
8. Clismă din ceapă şi usturoi peste noapte.
Program de dehelmintizaţie profilactică la copiii de 5-7 ani
1. Alimentaţie dietetică
2. Infuzie de plante Nr. 7 câte 5 picături de 3 ori pe zi , până la masă.
3. Papaia ½ pastile 3 ori pe zi în timpul mesei.
4. Clismă cu bicarbonat de sodiu peste noapte 1-3 pahare de apă + 0.5 linguriţe de ceai de bicarbonat de sodiu la fiecare pahar.
Metode adăugătoare de dehelmintizare
Pentru înlăturarea fenomenelor de stază şi purificarea intestinului de mucus şi paraziţi sunt utilizate clismele.
Clisma cu bicarbonat de sodiu . Adulţilor câte 4-5 pahare de apă, copiilor 1-2 pahare apă; la fiecare câte 0.5 linguriţe de ceai de bicarbonat de sodiu. Sunt înlăturate femelele de oxiuri. Peste 10-12 zile are loc repetarea cursului.
Clisma cu ceapă şi usturoi. Se vor mărunţi 3 căţei de usturoi şi tot atâta ceapă, se va turna apă fiartă, răcită pentru 4-5 minute se va strecura prin tifon storcându-l. Infuzia primită se va adăuga la 1.5-2 l apă fiartă ( de 36-39 0 c). soluţia cu ajutorul ceştii lui Esmarc se va introduce în colon ( după eliberarea intestinului pe cale naturală şi clismă de purificare ). În cazul enterobiozei se va face de câteva ori.
Băile cu uleiuri eterice
Unele substanţe volatile pătrund uşor prin porii pelii , în interiorul organismului şi provoacă eliminarea paraziţilor , de exemplu, adăugarea în baie a câtorva picături de anason
Programul Kolo-Vada plus
În lumea contemporană devine tot mai greu să se păstreze sănătatea. Fiecare dintre noi reprezintă aceea ce mănâncă, bea şi respiră. Şi sănătatea noastră în totalmente depinde de calitatea produselor utilizate, cum o prelucrăm şi o asimilăm, ce apă bem, cu ce aer respirăm. De la activitatea în grup a tuturor sistemelor şi organelor, depinde sănătatea şi buinăstarea omului. Dar dacă unui organ îi încurcă helminţii să funcţioneze corect , aici nu mai merge vorba de nici o stare bună de sănătate.
În situaţia dată una dintre programele cele mai bune este Kolo-Vada Plus. Ea include setul total de antihelmintice şi preparate ajutătoare, precum frunzele de nuc rosu, usturoi, enzimatic, lucernă, coajă de cruşin , caolină etc. Aceste preparate nu numai curăţă de helminţi, dar şi leagă toxinele şi le evacuează din organism, ceea ce micşorează riscul apariţiei unor complicaţii. Utilizarea programului Kolo-Vada Plus permite înlăturarea mecanică a paraziţilor din intestine.
Astfel, programul Kolo-Vada Plus asigură dehelmintizarea totală a organismului. Sorbentul, care intră în program, măreşte efectul purificării globale. În rezultatul acesteia nimic nu-i încurcă organiosmului să iasă la nivelul natural de autoreglare.
Plantele antiparazitare
Ardeiul roşu, aloe, pelinul amar, hreanul, seminţe de dovleac, muştarul, cimburelul, scorţişoara, usturoiul, ceapa, cuişoarele, piperul negru, minta, seminţele de pepene, tonicele amare.



Conţinut
Introducere
Ce sunt helminţii ?
Calităţile generale ale helminţilor
Helminţii: ce sunt ei
Care helminţi vă pereclitează sănătatea
Legile de bază a invaziilor helmintice
Helminţii des întâlniţi
Helminţii cilindrici ( nematodele)
Oxiurii
Ascaridele
Toxocara
Anchilostoma
Helminţii în formă de panglică Cestodele )
Tenia lată
Tenia boului
Tenia porcului
Echinococul
Cum să evităm infestarea ?
Recomandăm să se respecte următoarele reguli de igienă personală
Testul la posibilitatea infestării cu helminţi
Testul la probabilitatea prezenţei helminţilor în organismul D-voastră
Programul de dehelmintizare
Programul de dehelmintizare profilactică a adulţilor
Programul de dehelmintizare a copiilor de 5-7 ani
Metode adăugătoare de dehelmintizaţie
Clisma cu bicarbonat de sodiu
Clisma cu ceapă şi usturoi
Băile cu uleiuri eterice
Programul Kolo-Vada Plus
Plante antiparazitare
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one